Căpitanul naţionalei Danemarcei, Simon Kjaer, va primi premiul preşedintelui UEFA pentru că a intervenit şi a ajutat la salvarea lui Christian Eriksen, la meciul cu Finlanda, din 12 iunie, de la Euro-2020. De asemenea, acest premiu va fi acordat şi echipei de medici care a intervenit la 12 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În acest an, premiul Preşedintelui transcede fotbalul. El foloseşte pentru a reaminti cât de importantă este valorea vieţii. Am cea mai mare admiraţie pentru medici şi personalul medical. Reacţia şi calmul lor au fost cruciale în reanimarea lui Christian. Îi sunt recunoscător lui Simon Kjaer pentru calităţile de lider exemplare şi curajul imens de care a dat dovadă în această situaţie. Aş vrea să adresez cele mai bune urări lui Christian Eriksen şi familiei sale şi recuperare uşoară", a declarat preşedintele UEFA, Alexander Ceferin.

Cei care vor primi acest premiu sunt: Mogens Kreutzfeldt (ofiţer medical), Frederik Flensted (manager medical), Anders Boesen (medic de urgenţă), Peder Ersgaard (paramedic), Jens Kleinefeld, Valentin Velikov, Morten Skjoldager, Morten Boesen (toţi medici), Simon Kjær (fotbalist).

Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, la 12 iunie, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Simon Kjaer a fost unul dintre primii jucători care au intervenit după prăbuşirea lui Eriksen pe teren. Kjaer i-a curăţat căile respiratorii ale coechipierului său, i-a aplicat manevre de resuscitare, le-a spus celorlalţi jucători să formeze un scut în jurul fotbalistului şi a consolat-o pe partenera colegului său.



 


 



 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.