Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat, joi seară, în sferturile de finală ale Cupei României, trecând în optimi de U Craiova 1948, scor 1-0.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Golul a fost marcat de Achahbar, în minutul 38.

În minutul 90+2, de la Sepsi a fost eliminat postarul Niczuly, el primind al doilea cartonaş galben. A fost eliminat şi Kovacic, de la craioveni. Iniţial, arbitrul i-a arătat cartonaşul roşu lui Sidibe.

În poartă la Sepsi a intrat pe final Aganovic.

Ultima partidă din optimi, Politehnica Timişoara – FC Rapid, este programată la ora 21.00.

În sferturile de finală mai sunt calificate echipele ACSO Filiaşi, Chindia Târgovişte, FC Argeş, Universitatea Craiova şi FC Buzău.

În ceea ce priveşte meciul FC Voluntari – FCSB, clubul oaspete a informat Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal că se află în imposibilitatea de a se prezenta la joc, motiv pentru care partida nu se dispută. Cazul va fi judecat la Comisia de Disciplină a FRF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.