Fanii Universităţii Cluj au transmis, marţi, un mesaj prin care transmit unitate în faţa pandemiei Covid-19 şi îşi asumă inversarea celebrului slogan ”Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U!” în ”U, te iubesc, dar acum mai mult pe mama!”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ţinem la valorile noastre, la tot ce am creat noi şi cei dinaintea noastră în ultima sută de ani, la sloganurile şi ideile noastre. Azi, în vremurile în care trebuie să fim uniţi cu toţii şi să avem grijă de cei de lângă noi, modificăm unul dintre sloganurile noastre de căpătâi şi vă spunem aşa: <U>, te iubesc, dar ACUM mai mult pe mama! Stăm acasă! Aveţi grijă de voi, de părinţi, de bunici, de cei vulnerabili. Numai <U>!”, au scris fanii Şepcilor Roşii, marţi seară, într-un mesaj.

Celebrul mesaj al fanilor Universităţii Cluj datează de la începutul anilor 1990.

”A fost scris pe un gard al Hidroelectrica în apropierea stadionului Ion Moina (actuala Cluj Arena – n.r.) , vis-a-vis de terenul de zgură. Cel care l-a scris atunci, Z., era un tânăr ce văzuse afară astfel de manifestări ale ataşamentului pentru echipă şi reuşise să cumpere  câteva spray-uri cu vopsea. Făcea parte dintr-un grup de tifosi, aşa cum erau cunoscuţi la acea vreme în rândul amatorilor de fotbal, un curent preluat de la italieni, iar ei au lăsat prima amprentă în preajma stadionului prin ceva ce va deveni în scurt timp reprezentativ pentru toţi U-iştii”, relatează fanii Universităţii Cluj despre istoria sloganului, pe site-ul lor, numaiu.ro.

De-a lungul timpului, mesajul a devenit celebru în sportul românesc şi mari sportivi ai Universităţii Cluj, indiferent de disciplina practicată, l-au adoptat, devenind un simbol al oraşului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.