Echipa scoţiană Glasgow Rangers a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea Celtic Glasgow, în etapa a 35-a a campionatului Scoţiei, Premiership.
Ediţia cu numărul 446 a duelului dintre Rangers şi Celtic nu a mai avut efecte asupra clasamentului, unde Celtic a scăpat în câştigătoarea titlului, dar ambele echipe aveau ambiţia de a termina victorioase această înfruntare.
Managerul lui Rangers, Barry Ferguson, a început meciul cu Ianis Hagi pe banca rezervelor. Gazdele au avut un gol anulat, în minutul 26, dar Cyriel Dessers a deschis scorul în finalul primei părţi, minutul 44, din pasa lui Diomande.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Adam Idah a egalat pentru Celtic, în minutul 57, cu un gol validat de VAR după două minute de aşteptare. Ianis Hagi a fost introdus pe teren în minutul 66, însă s-a accidentat şi a fost înlocuit în minutul 83.
Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, iar în clasament situaţia este clară: Celtic are 85 de puncte şi este deja campioană în timp ce Rangers are 68 de puncte şi ocupă poziţia secundă. Pe locul al treilea se află Hibernian Edinburgh, cu 56 de puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.