Echipa de handbal feminin SCM Gloria Buzău şi-a prezentat, luni în centrul oraşului, Cupa şi Supercupa României, trofee obţinute când a învins în finală CSM Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 20 de componente ale lotului împreună cu staff-ul tehnic au fost întâmpinate de primarul Constantin Toma alături de viceprimarii Oana Matache şi Ionuţ Apostu şi de preşedintele clubului sportiv Cristian Ceauşel alături de aproximativ 200 de buzoieni.

Fiecare componentă a echipei a fost chemată pe scena amplasată în centrul oraşului de un prezentator care oferea publicului date despre jucătoare şi despre performanţele obţinute de-a lungul timpului iar la final în lumina artificiilor au fost aduse şi cel două trofee obţinute.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, le-a transmis sportivelor că au făcut un prim pas spre realizarea „Buzăului Mare" şi le-a recomandat celor prezenţi să meargă să voteze la referendumul din 26 septembrie de unire a municipiului Buzău cu comuna Ţinteşti.

"Vreau să vă anunţ că aţi început să faceţi Buzăul Mare şi cu toţii putem fi primii din ţară care ne vom dubla suprafaţa oraşului dacă vom vota DA la referendumul de pe 26 septembrie de unire a Buzăului cu Ţinteştiul. Cred ca anul acesta planetele s-au aliniat şi am reuşit să avem mai multe victorii. Am bătut Parisul în finala pentru cel mai bun Brand de oraş, am câştigat Cupa şi Supercupa României la handbal, am început predarea în sistem Finlandez pentru 2000 de copii", a spus Constantin Toma primarul municipiului Buzău.

Campioana naţională en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a ratat câştigarea celui de-al cincilea trofeu al Cupa României, după ce a fost învinsă, duminică, în finala de la Brăila, de formaţia Gloria Buzău. Echipa buzoiană, câştigătoare în premieră a Cupei României, este considerată acum şi deţinătoarea trofeului Supercupei României, în urma unei decizii a FR Handbal.

SCM Gloria Buzău s-a impus clar în finală, cu scorul de 35-29 (17-15).



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.