Kievul a respins, luni, protestele Moscovei faţă de noul tricou al echipei naţionale a Ucrainei pentru Euro-2020, care conţine harta ţării cu Crimeea anexată de Rusia şi lozinci patriotice, informează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Tuturor celor care încep să-l critice şi care nu suportă să vadă graniţele noastre recunoscute pe plan internaţional sau salutul oficial al statului nostru, voi răspunde cu un singur lucru: nu vom permite nimănui să ne insulte simbolurile naţionale”, a spus Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei ucrainene.

"Glorie Ucrainei! Împreună spre victorie!", a continuat el pe Twitter.

Ambasadele SUA şi Marii Britanii de la Kiev, ţări aliate Ucrainei, au susţinut, de asemenea, aceste noi tricouri.

"Ne place acest nou <look>. Glorie Ucrainei! #Crimeeaesteucraineană”, a scris reprezentanţa americană pe Twitter.

Prezentate duminică, tricourile prezintă harta Ucrainei, inclusiv Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014, precum şi teritoriile din est, controlate de separatiştii proruşi. Această hartă corespunde graniţelor recunoscute ale ţării. De asemenea, sunt incluse sloganurile "Glorie Ucrainei! Glorie eroilor!", formule preluate dintr-un cântec patriotic şi care au devenit un strigăt în timpul revoltei populare de la Maidan, în 2014, care l-a demis pe preşedintele susţinut de Kremlin, Viktor Ianukovici.

Prezenţa acestor sloganuri pe tricou a atras critici de la Moscova, care a asociat aceste sloganuri cu grupurile naţionaliste din al doilea război mondial care au luptat împotriva sovieticilor.

"În timpul războiului, acest strigăt de război nazist a fost folosit de unităţile armate ucrainene naţionaliste regulate şi neregulate", a declarat, duminică, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse.

UEFA, care organizează turneul final al Campionatului European, a precizat pentru AFP că tricourile au fost aprobate în conformitate cu regulamentul. Acesta din urmă indică faptul că niciun echipament nu trebuie "să aducă atingere decenţei comune sau să transmită mesaje politice, religioase sau legate de rasă".

Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Ucraina, Andri Pavelko, a asigurat că tricoul a fost validat de UEFA "cu mult înainte" de prezentarea sa oficială.

Ucraina face parte din Grupa C, alături de Olanda, Austria şi Macedonia de Nord şi va juca două partide din cadrul turneului final al Campionatului European la Bucureşti.

La rândul ei, Rusia Face parte din Grupa B, alături de Danemarca, Finlanda şi Belgia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.