Tehnicianul echipei Gaziantep FK, Marius Şumudică, a declarat, miercuri, la Digi Sport, că pentru arbitrul Sebastian Colţescu este încheiată cariera după gafa de la meciul PSG – Istanbul BB. Şumudică l-a criticat şi pe alt membru al brigăzii lui Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre, spunând că acesta este foarte arogant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cred că el (Colţescu) a greşit. Acum doi ani am antrenat în Arabia Saudită. Veneau brigăzi de Liga Campionilor şi nu m-a eliminat nimeni, n-am avut probleme. La două meciuri am avut această brigadă. La un meci m-am abţinut rău de tot. Atâta aroganţă din parte unui tuşier, domnul Şovre, n-am întâlnit în toată cariera mea de jucător şi de antrenor. Acest om mă trata ca şi cum nu ne-am fi văzut niciodată. De atunci îl apreciez pe Haţegan, l-a chemat de nu ştiu câte ori în cască şi nu a venit să aibă vreun conflict cu mine. Mă trata precum eram ultimul antrenor care nu aveam licenţă Pro şi el arbitrase şase finale de LC. Cred că aseară Sebastian Colţescu din punct de vedere profesional a încheiat cu arbitrajul şi s-a sinucis”, a spus Şumudică.

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană.

Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism în care este implicat Sebastian Colţescu. UEFA a stabilit că partida se va relua astăzi, de la ora 19.55, cu alţi arbitri (Danny Makkelie – Mario Diks, Marcin Boniek – Bartosz Frankowski).

Brigada română delegată la acest meci era formată din centralul Ovidiu Haţegan, asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi rezerva Sebastian Colţescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.