Fotbalistul echipei Olympiakos, Ruben Semedo, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare şi a primit o interdicţie pe opt ani de acces pe teritoriul Spaniei, potrivit presei spaniole.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul din Valencia a pronunţat sentinţa vineri.

Fotbalistul a fost acuzat de tentativă de omor, lovituri, răni, ameninţări, sechestrare, port ilegal de armă şi jaf, fapte care datează din 2018. Semedo a recunoscut unele dintre faptele de care este acuzat, însă s-a descoperit că el a acţionat în numele altei persoane, căreia îi era dator.

Ruben Semedo, care în 2018 a jucat la Villarreal şi la Huesca (sub formă de împrumut), a fost reţinut la 20 februarie 2018 pentru că ar fi legat şi agresat un bărbat în casa sa, alături de alte două persoane, şi că apoi a mers la casa victimei pentru a o jefui. Jucătorul a fost încarcerat timp de cinci luni în Spania. El a fost eliberat pe cauţiune, după plata a 30.000 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.