Echipa României s-a calificat la Turneul de Elită al Campionatului European "under 19", după ce a învins, marţi, la Stara Zagora, cu scorul de 8-0 (5-0), reprezentativa Gibraltarului, în Grupa a XIII-a a turului preliminar. "Tricolorii" au terminat grupa pe locul 2, cu patru puncte în clasament, la fel ca Bulgaria, dar cu golaveraj superior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au marcat: Sefer '4, '22, Petrila '18, Manolache '38, Mihăilă '45+1 (p), '49 (p), '56, Stoica '76. În minutul 78, Toma a fost eliminat.

În celălalt meci al grupei, Grecia a învins, la Sliven, Bulgaria, cu scorul de 3-0 (0-0), prin tripla lui Gaitanidis '65, '69 şi '83 (p).

În primele două meciuri, România a remizat, scor 1-1, cu Bulgaria şi a fost învinsă, cu 5-3, de Grecia.

Clasamentul final al grupei este următorul: Grecia - 9 puncte, România - 4 puncte, Bulgaria - 4 puncte, Gibraltar - 0.

La Turul de Elită, ultima rundă înaintea turneului final al Campionatului European, se califică primele două clasate în grupă. Tragerea la sorţi a fazei următoare va avea loc la 6 decembrie.

Campionatul European, la care vor fi prezente doar opt selecţionate (şapte din Turul de Elită şi ţara gazdă), va avea loc în 14-27 iulie 2019, în Armenia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.