Elveţianul Roger Federer. locul 2 ATP, şi sârbul Novak Djokovici, locul 10 ATP, se vor întâlni, duminică, nu înainte de ora 23.00, în finala turneului de 1.000 de puncte de la Cincinnati.
Federer a beneficiat în semifinala cu David Goffin, locul 11 ATP, de abandonul jucătorului belgian, la scorul de 7-6 (3), 1-1, după puţin peste o oră de joc, din cauza unei accidentări la umăr.
Djokovici l-a învins, în semifinale, pe croatul Marin Cilici, locul 7 ATP, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, în două ore şi 32 de minute de joc.
Foştii lideri ATP se vor întâlni pentru a 46-a oară în carieră, aceasta fiind a doua cea mai lungă rivalitate din Era Open. Doar Novak Djokovici - Rafael Nadal are mai multe partide, 52.
Djokovici conduce cu 23-22 în întâlnirile directe, dar ultima oară au evoluat unul împotriva celuilalt în urmă cu 31 de luni, în semifinalele Australian Open, când s-a impus sârbul, cu 6-1, 6-2, 3-6, 6-3, în drumul său spre al şaselea trofeu la Melbourne.
Sârbul a jucat cinci finale la Cincinnati, dar le-a pierdut pe toate, trei în faţa lui Federer, ultima în 2015. La rândul său, elveţianul a jucat şapte finale şi le-a câştigat pe toate.
Înaintea finalei masculine va avea loc finala turneului WTA, între Simona Halep şi olandeza Kiki Bertens.




























