Tenismenul elveţian Roger Federer a revenit pe locul I ATP, după ce spaniolul Rafael Nadal nu şi-a apărat trofeul cucerit anul trecut la Madrid Open, fiind eliminat în sferturile de finală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fără să joace pe zgură, Federer are 8.670 de puncte, în timp ce Nadal a acumulat 7.950 de puncte.

Roger Federer a părăsit prima poziţie ATP la 2 aprilie, după 308 săptămâni şi după şase săptămâni din momentul în care a devenit cel mai vârstnic lider mondial, la 36 de ani. El îşi începe a 309 săptămână ca lider ATP, în a cincea perioadă pe prima poziţie mondială

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Federer a fost pe locul I între 2 februarie 2004 şi 17 august 2008 (237 de săptămâni), între 6 iulie 2009 şi 6 iunie 2010 (48 de săptămâni), între 19 iulie şi 4 noiembrie 2012 (17 săptămâni) şi între 19 februarie şi 2 aprilie (6 săptămâni).

Câştigătorul ultimei ediţii a turneului de la Madrid, germanul Alexander Zverev, este pe locul 3, cu 6.015 puncte, iar finalistul Dominic Theim a coborât de pe locul 7 pe locul 8, cu 3.545 de puncte. Locul său.şapte, a fost luat de sud-africanul Kevin Anderson (3.660 de puncte), semifinalist la Madrid.

Bulgarul Grigor Dimitrov, croatul Marin Cilici şi argentinianul Juan Martin del Potro se menţin pe locurile 4 (4.870 de puncte), 5 (4.770), respectiv 6 (4.540), la fel americanul John Isner, pe locul 9 (3.305) şi belgianul David Goffin, pe locul 10 (2.930).

Marius Copil a coborât de pe locul 92 pe 95, cu 662 de puncte.

La dublu, Horia Tecău a urcat de pe locul 12 pe 10, cu 4.890 de puncte, iar Florin Mergea a urcat de pe locul 184 pe 182, cu 378 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.