Dragoş Luscan, care abia a revenit de la Roma, unde a făcut parte din staful lui David Popovici, dublu medaliat cu aur şi recordmen al lumii, a fost medaliat, joi, şi cu echipa Dinamo Bucureşti, în Supercupa României la handbal masculin. Dragoş Luscan este unul din cei mai apreciaţi preparatori fizici şi kinetoterapeuţi din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După zile incredibile pentru România la Campionatul European de nataţie de la Roma, unde David Popovici a devenit dublu medaliat cu aur la 100 şi 200 metri liber, plus toate recordurile doborâte, din staful lui s-a desprins unul dintre profesionişti şi joi, dar în alt sport: Dragoş Luscan, preparator fizic şi kinetoterapeut.

El i-a fost aproape lui David Popovici la Roma şi nu numai, lucrând împreună de câţiva ani, însă activează în mai multe discipline sportive. Una dintre acestea este handbalul, iar joi seară a fost prezent la Supercupa României, ca parte din staful echipei Dinamo Bucureşti.

A primit o medalie, ca fiecare din componenţii echipei, şi s-a aflat pe teren la ceremonia de premiere. Totul la nici 24 de ore de când savura încă toate bucuriile de la Roma, împreună cu echipa lui David Popovici.

De fapt, a ajuns la Bucureşti cu vreo două ore înainte de fluierul de start al meciului Dinamo Bucureşti - Steaua Bucureşti. Iar pentru că a ţinut să fie prezent la meci, şi-a achiziţionat bilet de avion separat de David Popovici şi staful lui, care vor ajunge cândva în cursul nopţii în ţară.

”Eu activez la echipa de handbal Dinamo Bucureşti de anul trecut. Acum e şi David la Dinamo, se ştia că voi fi plecat la Roma cu el, însă am participat la pregătirile echipei de handbal de la reunirea ei şi până la plecarea la Roma. A fost emoţionant să fiu pe teren cu echipa de handbal, după câştigarea trofeului din seara asta. Preţuiesc toate medaliile sportivilor cu care lucrez, pentru că ştiu cât muncesc eu, dar mai ales ştiu cât muncesc ei pentru ele. Primesc şi eu energie de la ei, indiferent despre ce sport e vorba, şi fac eforturi şi mai mari în ceea ce lucrăm împreună. Fiecare senzaţie e unică în felul ei, în fiecare sport. Sunt sentimente speciale”, a declarat Dragoş Luscan, pentru News.ro, după ceremonia de premiere de la Sala Polivalentă.

FOTO: Dragoş Luscan/Arhivă personală
FOTO: Dragoş Luscan/Arhivă personală

Totuşi, nu doar distanţa fizică dintre Roma şi Bucureşti este mare, ci şi cea emoţională. De la nataţie, un sport individual, la handbal, un sport de echipă. Pasiunea şi implicarea în muncă sunt la aceleaşi cote, spune Dragoş, însă ecourile Romei nu s-au stins încă. Nici pentru Dragoş Luscan, nici pentru David Popivici şi antrenorul său, Adrian Rădulescu, şi cu siguranţă nici pentru toţi iubitorii de sport din lume.

”Roma este un episod aparte. Şi nu spun asta doar pentru că este oraşul meu favorit sau pentru că David se simte foarte bine în bazinul de acolo. Ştiam cu toţii că urmează să se întâmple ceva. Ceva frumos. Iar într-un cuvânt, pot spune acum, este incredibil. Acesta este cuvântul!”, mai spune Dragoş Luscan.

După încheierea partidei de handbal se afla în vestiarul lui Dinamo, culegea ”date fizice” de la sportivi. Nu s-a gândit să-şi facă o fotografie cu medalia şi s-a bucurat că a reuşit pentru ilustrarea acestei ştiri. ”Aşa o să am şi eu o amintire!”, a încheiat el, iar gândurile îi zboară deja spre următoarele mari competiţii în care este nevoie de el.

Dinamo Bucureşti a cucerit, joi seară, Supecupa României la handbal masculin, după 32-24 cu Steaua Bucureşti.

La Campionatul European de nataţie de la Roma, David Popovici a cucerit două medalii de aur în probele de 100 m liber (cu record mondial de seniori) şi 200 m liber. El a fost ales de LEN şi cel mai bun sportiv din probele masculine ale competiţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.