Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 6-1, echipa Betis Sevilla, în etapa a opta a campionatului Spaniei, în aceeaşi seară în care Atletico Madrid s-a impus tot cu un scor "fluviu", 7-1, în faţa Granadei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Varane '4, Benzema '31, Marcelo '39, Isco '45, '62 şi Ronaldo '78.
Pentru Betis Sevilla a înscris Cejudo, în minutul 55.
Tot sâmbătă, Atletico Madrid a învins, pe teren propriu, cu scorul de 7-1, echipa Granada, într-un meci în care Yannick Ferreira-Carrasco a marcat de trei ori şi a pasat decisiv la alte două goluri. Carrasco a înscris în minutele 34, 45 şi 61. El a pasat decisiv la golurile lui Gaitan '81 şi Tiago '87. Gaitan a mai înscris în minutul 63, iar pentru Atletico a marcat şi Correa, în minutul 85.
Partidele Alavès - Malaga, Athletic Bilbao - Real Sociedad, Gijon - Valencia şi Villarreal - Celta Vigo vor avea loc duminică, iar întâlnirea Eibar - Osasuna este programată luni.




























