CSA Steaua a notat, marţi, pe Facebook, după ce în urmă cu o zi Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că palmaresul pe perioada 1947-1998 îi aparţine Clubului Sportiv al Armatei, în litigiul cu FCSB, că este acum “mai aproape de victoria finală”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai aproape de victoria finală

Un nou verdict favorabil pentru clubul nostru. Curtea de Apel a confirmat că palmaresul din perioada 1947-1998 aparţine Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”.

Această decizie întăreşte pentru încă o dată că Steaua Bucureşti este cea mai titrată formaţie din fotbalul românesc, având în vedere cele 44 de trofee care strălucesc în vitrina clubului.

Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei, 20 de trofee de campioană. 19 Cupe ale României şi 3 Supercupe ale României sunt trofeele cu care steliştii se mândresc şi se vor mândri pentru totdeauna.

Steaua înseamnă Lăcătuş, Balint, Tudorel Stoica, Piţurcă, Iovan, Bumbescu, Ilie Dumitrescu, Iordănescu, Hagi, Dan Petrescu, Emerich Jenei şi toţi marii fotbalişti care au îmbrăcat de-a lungul timpului tricoului roş-albastru.

Steaua înseamnă iubire necondiţionată, sacrificiu, unitate, deminitate.

STEAUA SUNTEM NOI, cei care nu au trădat niciodată culorile roş-albastre!”, este mesajul CSA Steaua.

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, luni, că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA în procesul cu FCSB, fiind astfel menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în acest caz.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.