Răsturnare de situaţie: FIFA va permite introducerea sticlelor de apă sigilate, de unică folosinţă, în stadioanele Cupei Mondiale

Răsturnare de situaţie: FIFA va permite introducerea sticlelor de apă sigilate, de unică folosinţă, în stadioanele Cupei Mondiale

FIFA a anunţat că le va permite totuşi suporterilor să-şi aducă propriile sticle de apă în unele stadioane în timpul Cupei Mondiale, modificând o regulă care interzicea spectatorilor să introducă sticle de apă în cele 16 stadioane ale turneului din America de Nord, inclusiv în unele cu umbră limitată sau deloc, relatează AP.

Într-o postare pe reţelele de socializare, FIFA a anunţat că suporterilor li se va permite să aducă o singură sticlă de apă de unică folosinţă, din plastic moale, cu o capacitate de 590 de mililitri, sigilată din fabrică, la orice meci care se desfăşoară în Statele Unite sau Canada.

Într-un videoclip difuzat de FIFA, directorul operaţional Heimo Schirgi a declarat că suporterilor nu li se va permite în continuare să introducă în stadion sticle de apă reutilizabile cu pereţi rigizi „din motive de siguranţă şi securitate”. „Pentru a evita orice neînţelegere, sticlele de apă reutilizabile nu pot fi introduse în stadion.”

Regulamentul FIFA privind stadioanele prevedea că suporterii pot aduce cu ei o sticlă transparentă şi reutilizabilă cu o capacitate de până la un litru. Joi, actualizarea „Codului de conduită în stadioane” a fost criticată de un grup de suporteri englezi, care a susţinut că FIFA oferise asigurări cu privire la posibilitatea de a aduce sticle de plastic goale pentru a le umple cu apă disponibilă gratuit la un turneu în care se preconizează că căldura şi condiţiile meteorologice extreme vor fi un factor important.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră