Spaniolii Rafael Nadal, locul I ATP, şi Garbine Muguruza, locul 2 WTA, au fost desemnaţi de Federaţia Internaţională de Tenis cei mai buni jucători din 2017. Ei vor primi titlul de "campioni mondiali în 2017", în cadrul unei gale ce va avea loc la 5 iunie 2018, la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Câştigător la Roland Garros şi US Open, în acest an, Nadal, cel mai în vârstă "campion mondial", la 31 de ani, primeşte acest titlu pentru a treia oară în carieră, în timp ce Muguruza, învingătoare în 2017 la Wimbledon, este desemnată în premieră "campioană mondială".

Este pentru prima dată din 1998 când laureaţii la simplu masculin şi simplu feminin sunt din aceeaşi ţară. În 1998, a fost cazul americanilor Pete Sampras şi Lindsay Davenport.

Polonezul Lukasz Kubot şi brazilianul Marcelo Melo au fost desemnaţi "campioni mondiali" la dublu masculin, în timp ce Chan Yun-Jan din Taiwan şi elveţianca Martina Hingis, retrasă din activitatea la finalul sezonului, au fost devenit "campioane mondiale" la dublu feminin.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.