Primă de 200.000 de euro pentru naţionala Under-21 calificată la Campionatul European

Primă de 200.000 de euro pentru naţionala Under-21 calificată la Campionatul European

Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, acordarea unui bonus în cuantum de 200.000 de euro pentru echipa naţională U21 ca urmare a calificării la Campionatul European U21 UEFA 2019.

Reprezentativa de tineret, antrenată de Mirel Rădoi, se numără printre naţionalele care vor juca la Euro-2019, în Italia, în luna iunie. La competiţia din perioada 16-30 iunie, România va evolua în grupă cu Anglia, Franţa şi Croaţia.

De asemenea, în cadrul Comitetului Executiv al FRF s-a aprobat organigrama FRF cu menţiunea că în subordinea Secretarului General al FRF se vor regăsi şi comisiile jurisdicţionale (din punct de vedere exclusiv administrativ în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 3 lit. b din Statutul FRF).

Tot în Comitetul Executiv s-a votat că, "în temeiul art. 51 alin. 8 din Statutul FRF, Preşedintele FRF este de drept administrator al CF Mogoşoaia SRL şi prin urmare aprobă ca Răzvan Burleanu să exercite funcţia de administrator al CF MOGOŞOAIA SRL".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră