Presa spaniolă (As, Marca) a anunţat că fostul antrenor al FC Barcelona Luis Enrique va fi selecţionerul echipei naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 48 de ani, Enrique a mai antrenat Roma şi Celta Vigo, înainte de a prelua echipa FC Barcelona, în mai 2014. El a părăsit formaţia catalană la finalul sezonului 2016/2017, după ce a câştigat două titluri în campionat, trei trofee ale Cupei Spaniei, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, în 2015, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a cluburilor, ultimele două trofee tot în 2015.

Ca jucător, el a evolua la Sporting Gijon, Real Madrid şi FC Barcelona, adunând 62 de prezenţe în prima reprezentativă spaniolă.

Pe banca tehnică a naţionalei, Luis Enrique ar urma să-l înlocuiască pe Fernando Hierro, care s-a retras după ce a pregătit echipa în Rusia, la Cupa Mondială, competiţie la care Spania a ieşit încă din optimi.

Hierro fusese numit în grabă de federaţia spaniolă, care l-a demis pe Julen Lopetegui pentru faptul că a negociat şi a semnat un contract cu Real Madrid fără să anunţe RFEF.

Hierro era director sportiv înainte de a deveni selecţioner, dar el nu va se va întoarce pe acest post. Locul său va fi luat, potrivit As, de Carlos Marchena, adjunct al directorului de fotbal de la FC Sevilla, care a însoţit naţionala în Rusia, după numirea lui Hierro ca selecţioner.

Luis Rubiales, preşedintele RFEF, îl va propune pe Enrique ca selecţioner, în cadrul şedinţei Comitetului Director al forului, programată luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.