Pentru prima oară în ultimele două decenii, cei doi mari campioni Roger Federer şi Serena Williams sunt fără clasament, lipsind din ranking-urile ATP şi WTA publicate luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Roger Federer – 20 de titluri de Mare Şlem şi Serena Williams – 23 de titluri de Mare Şlem sunt absenţi din clasamentele ATP şi WTA publicate luni.

Este pentru prima oară după mai bine două decenii când cei doi lipsesc din ierarhiile mondiale. Roger Federer nu a mai participat la circuitul ATP după ediţia 2021 a turneului de la Wimbledon, nefiind încă anunţată o dată sigură pentru revenirea sa.

Serena Williams se află într-o situaţie identică, ea revenind la Wimbledon după un an de absenţă, dar a fost eliminată în primul tur al turneului de către Harmony Tan.

Totuşi, Federer, campion cu 20 de titluri de grans slam, ar urma să joace la Laver Cup în septembrie şi şi-ar mai dori să evolueze încă o dată la Wimbledon, aşa cum sâmbătă, la Londra.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.