Echipa engleză Tottenham, fără Radu Drăguşin pe teren, a încheiat la egalitate marţi seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia West Ham United, în etapa a 31-a din Premier League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brennan Johnson a deschis scorul pentru Tottenham, în minutul 5, din pasa lui Timo Werner. Gazdele au reuşit să egaleze în minutul 19, când a marcat Kurt Zouma, iar meciul s-a echilibrat. Tottenham a forţat victoria, dar nu a marcat şi meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Fundaşul român Radu Drăguşin a fost rezervă neutilizată la Tottenham, care ocupă locul 5, cu 57 de puncte. West Ham este pe 7, adunând 45 de puncte.

De asemenea, Newcastle a încheiat la egalitate marţi seara, pe teren propriu, cu gruparea Everton, scor 1-1, în etapa a 31-a din Premier League. Nottingham Forest s-a impus cu 3-1 în faţa lui Fulham.

Newcastle a deschis scorul în minutul 15 al meciului cu Everton, prin Alexander Isak, din pasa lui Harvey Barnes. Gazdele au mai marcat odată, în minutul 58, prin Dan Burn, dar golul a fost anulat de VAR din cauza unei poziţii de ofsaid. Oaspeţii au egalat dintr-un penalti, transformat de Dominic Calvert-Calvin, în minutul 88.  Newcastle şi Everton au încheiat la egalitate, 1-1, iar alb-negrii sunt pe locul 8 în clasament, cu 44 de puncte, în timp ce Everton se află pe locul 16, cu 26 de puncte.

Într-un alt meci, Nottingham Forest a învins cu 3-1, pe Fulham. Pădurarii au dominat partida şi au avut 3-0 la pauză. Golurile au fost înscrise de Hudson-Odoi (min. 9), Chris Wood (min. 19) şi Gibbs-White (min. 45+3). Fulham a replicat în startul reprizei secunde, când a marcat în minutul 49, prin Adarabioyo, dar Forest s-a impus cu 3-1 şi ocupă poziţia a 17-a în clasamentul din Premier League, cu 25 de puncte, iar Fulham este pe 13, cu 39 de puncte.

Bournemouth, fără portarul român Ionuţ Andrei Radu în lot, a câştigat la limită meciul de pe teren propriu cu Crystal Palace, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost înscris de Justin Kluivert, în minutul 79.

Burnley şi Wolverhampton au terminat la egalitate, scor 1-1, Jacob Bruun Larsen a deschis scorul în minutul 37, pentru Burnley, iar oaspeţii au egalat în minutul 45+3, când Rayan Ait-Nouri a înscris.

În ierarhia Premier League Wolverhampton este pe locul 10 (42 de puncte), Bournemouth ocupă locul 11 (41 de puncte), Crystal Palace are 30 de puncte şi ocupă locul 14, iar Burnley e penultima, a 19-a, cu 19 puncte.



 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.