Everton riscă să i se retragă 12 puncte în clasament în urma unei anchete privind încălcarea regulilor financiare din Premier League, potrivit presei engleze, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premier League a trimis clubul Everton în faţa unei comisii în luna martie, acuzându-l că a încălcat regulile privind profitabilitatea şi sustenabilitatea clubului în perioada încheiată la finalul sezonului 2021-2022. Clubul a înregistrat pierderi anuale timp de cinci sezoane consecutive, în total 430 de milioane de lire sterline în perioada respectivă.

Pierderile de până la 105 milioane de lire sterline (aproximativ 120 de milioane de euro) sunt tolerate pentru cele mai puternice cluburi pe o perioadă de trei ani. Dincolo de această limită, acestea riscă sancţiuni.

Potrivit Daily Telegraph, conducerea Premier League a cerut unei comisii independente să le acorde celor de la Everton cea mai severă sancţiune, care ar fi cea mai mare scădere de puncte din istoria competiţiei.

Everton neagă acuzaţiile

"Clubul contestă cu fermitate acuzaţia de neconformitate şi, împreună cu echipa sa de experţi independenţi, este pe deplin încrezător că respectă regulile financiare", a precizat clubul la momentul acuzaţiilor.

Cu o pierdere de 12 puncte, Everton s-ar afla la -5 puncte în spatele echipei Sheffield United, pe ultimul loc. Everton are în prezent şapte puncte şi vine după o înfrângere cu 2-0 în derbiul cu Liverpool, sâmbătă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.