Reprezentativa Macedoniei de Nord a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 5-0, selecţionata Armeniei, într-un meci din penultima etapă a grupei J a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială, din care face parte şi România. Ca urmare a acestui rezultat, tricolorii, care întâlnesc Islanda de la ora 21.45, au coborât pe locul trei în clasamentul grupei. Locul doi se va califica la barajul pentru CM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Erevan, golurile au fost marcate de Trajkovski ’22, Bardi ’36, ’67 (penalti), ’90 (penalti) şi Ristovski ’79.

De la ora 21.45, în grupa J se dispută partidele Germania – Liechtenstein şi România – Islanda.

Clasamentul grupei după primul meci al penultimei etape: Germania - 21 puncte (8 jocuri), Macedonia de Nord - 15 puncte (9 jocuri), România - 13 puncte (8 jocuri), Armenia - 12 puncte (9 jocuri), Islanda - 8 puncte (8 jocuri), Liechtenstein - un punct (8 jocuri). Germania este calificată la CM din Qatar.

Ultima etapă programează, la 14 noiembrie, partidele Liechtenstein – Romania, Armenia – Germania şi Macedonia de Nord – Islanda, toate de la ora 19.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.