FR Polo anunţă, sâmbătă, că a suspendat accesul spectatorilor la meciurile rămase de jucat în următoarele două zile la turneul masculin U16 zona Sud Tur, după ce părinţii unor jucători de la Rapid Bucureşti au agresat fizic şi verbal o arbitră, în timpul şi după meciul cu Dinamo Bucureşti. Arbitra a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit FRP.
Evenimentele s-au petrecut sâmbătă, în timpul partidei Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti.
”Susţinătorii echipei Rapid Bucureşti au adus constant injurii din tribune brigăzii de arbitri principali, însă totul a culminat cu agresarea fizică şi verbală a arbitrei principale, la ieşirea acesteia din incinta bazinului, când nu a fost lăsată să plece din curtea bazinului. Arbitra noastra a suferit un şoc emoţional şi i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate la faţa locului, sperăm să-şi revină cât mai curând!”, a precizat FR Polo.
Ca urmare, forul naţional a decis în regim de urgenţă ca ”începând de mâine şi până luni dimineaţa inclusiv, accesul spectatorilor la meciurile rămase de disputat în ultimele trei etape să fie interzis”.
FR Polo îşi prezintă scuze fanilor şi celorlalţi părinţi ai jucătorilor din turneu, care nu au fost implicaţi în evenimentele de sâmbătă.
”Asemenea comportamente, total neadecvate, nu numai în sport, dar şi în relaţiile interumane, lasă foarte mult de dorit şi ne obligă să protejăm integritatea morală şi fizică a arbitrilor noştri. Totodată ne cerem scuze public pentru toţi ceilalţi părinţi şi suporteri, ai tuturor celorlalte echipe, pentru disconfortul creat! Sperăm ca pe viitor asemenea evenimente să nu se mai întâmple şi să putem umple tribunele bazinului Floreasca cu suporteri ai echipelor favorite!”, se mai arată în comunicatul FR Polo.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.