Antrenorii Ilie Poenaru şi Leo Grozavu sunt la final de contract. Dacă Poenaru nu şi-a exprimat clar dorinţa de a rămâne la Academica Clinceni, Leo Grozavu a afirmat că vrea să continue la Sepsi OSK. Cele două echipe s-au întâlnit, joi seară, în meci direct, ilfovenii impunându-se cu scorul de 2-1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă bucur că am pus în practică tot ce am lucrat cu băieţii. Jucătorii merită toate felicitările, mai ales că noi nu mai avem vreun obiectiv. Mă bucur că ei dau dovadă de profesionalism, am un vestiar greu, unit. Mai avem un meci săptămâna viitoare, le-am dat o primă de trei zile libere, merită. Sunt mândru de ce am făcut aici, ce am reuşit alături de ei. Majoritatea suntem la final de contract, inclusiv eu, vom vedea ce va fi. Ne reorganizăm, discutăm, important este să terminăm cu bine şi meciul de la Craiova", a declarat Poenaru la televiziunile care transmis Liga I.

În schimb, Leo Grozavu şi-a exprimat clar dorinţa de a rămâne: "Ne-am pierdut puţin luciditatea, concentrarea, poate motivaţia, mai ales după meciul de aseară. Cred că am făcut o partidă bună, chiar dacă rezultatul a fost nefavorabil. Va fi o vară cu multe schimbări, e mult de muncă. Va trebui să fim foarte atenţi, inspiraţi în alegerea celor care vin. Ce am făcut noi anul acesta nu e întâmplare, dar nu înseamnă că e normalitate. Îmi doresc să rămân la Sfântu Gheorghe, vreau să obţinem rezultate cât mai bune".

Formaţia Academica Clinceni a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-un meci contând pentru etapa a IX-a, penultima, a play-off-ului Ligii I.

Pentru Academica au marcat Tănase '15 şi Chunchukov '54, în timp ce pentru Sepsi a punctat Aganovici '13.



 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.