Tehnicianul echipei Academica Clinceni, Ilie Poenaru, a declarat, sâmbătă, după meciul cu FC Viitorul, pierdut cu scorul de 0-5, că formaţia sa nu are nicio şansă să se salveze de la retrogradare dacă joacă aşa cum a făcut-o la Ovidiu şi că jucătorii nu trebuie să-şi caute scuze, ei făcând greşeli “de curtea şcolii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Umilinţa este prea mare şi este foarte greu de digerat. Jucătorii nu trebuie să-şi caute alibi. Dacă eşti profesionist trebuie să-ţi faci meseria. Puteau să ne mai dea goluri, putea să fie scorul mult mai mare. La 1-0 le-am zis, jucaţi, văd că aveţi plăcere, aveţi tupeu. Greşelile pe care le facem... de curtea şcolii. E incredibil aşa ceva. Sunt jucători de la care am pretenţii. Accept înfrângerea, dar în alt mod. Când iau bătaie adversarul trebuie să se chinuie cu mine. Lipsa lor de concentrare... zero astăzi. Dacă nu ne trezim în următoarele etape nu avem nicio şansă, ler-am spus asta. La cum ne-am prezentat astăzi, suntem retrogradaţi”, a spus Poenaru pentru posturile care transmit Liga I.

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (1-0), echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a noua a play-out-ului Ligii I.

Partida ar fi trebuit să se dispute vineri, dar a fost amânată după ce rezultatele testelor Covid-19 în cazul a şapte persoane de la FC Viitorul au fost neconcludente. Analizele au fost reverificate, iar rezultatele au ieşit negativ după a treia prelucrare.

Au marcat Rivaldinho ’20, ’74, Dussaut ’52 şi Iancu ’84, '90+3 (penalti).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.