Pivotul naţionalei de handbal şi al echipei CSM Bucureşti, Crina Pintea, a învăţat să coasă măşti de protecţie, pe care le oferă celor dragi, împreună cu alte mici cadouri şi un mesaj emoţionant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este una dintre cele mai bune handbaliste din lume. Palmaresul său este unul de invidiat, dar nu despre palmaresul său şi nici despre handbal nu vrem să vorbim acum. Dacă pe terenul de handbal îşi domină adversarele şi luptă cu o dârzenie ieşită din comun, izvorâtă probabil din destinul ei de gladiator modern, în viaţa de zi cu zi e o persoană extrem de sensibilă şi de altruistă. De câteva zile îşi surprinde prietenii cu mici cadouri, însoţite de câte o scrisorică cu efect de motivaţie, cadouri create chiar de ea sub un brand, să-i spunem foarte interesant: #handbal cu inima!”, a anunţat clubul CSM Bucureşti.

Crina Pintea a făcut aceste gesturi pentru cei apropiaţi şi a declarat despre inţiativa sa că a pornit în urma unei discuţii cu câţiva prieteni, cusutul măştilor fiind de fapt o provocare. „Am învăţat să cos măşti studiind pe internet”, a spus Crina Pintea, citată de site-ul oficial al CSM.

Iată şi conţinutul mesajului transmis de Crina Pintea celor dragi:

„Bună! Înainte să ieşi din casă vreau să împărtăşesc cu tine câteva gânduri. Şi în handbal, ca şi în viaţă, se întâmplă să fii dezorientat. Foarte rar, dar se întâmplă. Sunt acele momente în care care te găseşti la înghesuială. Ai patru perechi de mâini care trag de tine în patru direcţii diferite. Ai braţe care încearcă să-ţi blocheze vederea şi ai degete care trag să-ţi fure mingea. Pur şi simplu te simţi fără direcţie. Şi cauţi cu privirea un ajutor, un reper. De ceva timp mi se pare că aşa se simte perioada aceasta. Realitatea s-a răsturnat de când cu noul virus şi acum pare că nimeni nu ştie ce se întâmplă exact. Ce e bine şi ce e rău. Ce funcţionează şi ce nu. În ce direcţie trebuie să ne mişcăm. Azi, lucrurile par la fel de neclare ca în cele mai încrâncenate momente de pe teren, când nu ştii exact ce să faci. Eu când sunt dezorientată, îmi urmez intuiţia. Inima. Pentru că sunt momente în care e mai bine să asculţi de inimă dacă vrei să ieşi învingător. Asta am de gând să fac şi acum. Să las inima să îmi zică ce să fac. Iar ea îmi spune că dacă există măcar o şansă, cât de mică, să fim mai sănătoşi purtând o mască, atunci o să port masca. Iar dacă am şansa să ajut şi alţi oameni, cosând măşti, atunci asta o să fac. Şi apoi o să le fac cadou cu cea mai mare plăcere. #cuinima”.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.