Pilotul moldovean de motocross Igor Cuharciuc, în vârstă de 14 ani, a murit la Loket, în Cehia, sâmbătă, după un accident suferit în timpul unei etape a Campionatului European, relatează publika.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sportivul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a căzut de pe motocicletă şi s-a lovit la cap.

Competiţia a fost imediat oprită, iar adolescentul a fost transportat de urgenţă cu un elicopter până la spital, însă nu a mai putut fi salvat, el murind în timp ce era operat.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Sportivul moldovean era unul dintre cei mai bine cotaţi participanţi la competiţie şi lupta pentru un loc pe podium. Igor Cuharciuc a fost multiplu campion naţional şi singurul sportiv din Republica Moldova care a obţinut medalii la campionatul european la vârsta de 8 ani.

"Era un pilot cu viitor mare, toată speranţa era în el. Era foarte talentat, săritor la nevoie şi era un om bun. Este o pierdere foarte mare pentru sportul moldovenesc", a declarat preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Motocros, Alexandru Briuhov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.