Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CS Mioveni, scor 1-1, că formaţia sa a primit gol din cauza lipsei de concentrare şi a pierdut astfel şansa de a obţine încă două puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ne-a costat lipsa de concentrare. În repriza a doua am avut câteva situaţii. Am pierdut două puncte destul de importante în economia clasamentului. Tot timpul antrenorul este de vină în privinţa rezultatelor. Am pierdut puncte şi cu FC U Craiova şi cu Mioveni, echipe care au alte obiective faţă de noi. Sper ca meciurile cu echipele din prima parte a clasamentului să le câştigăm. Nu am găsit soluţiile cele mai bune, nu am luat deciziile cele mai bune în treimea adversă, uneori au fost prea multe driblinguri în zone periculoase”, a spus Petrea la posturile care transmit Liga 1.

De cealaltă parte, Alex Pelici şi-a felicitat jucătorii: “Ştiam că întâlnim unul dintre cele mai valoroase loturi din Liga 1. Am avut şi şansă. Am primit un gol repede. Ne-am revenit din corzi şi pe finalul primei reprize am reuşit să împingem, am reuşit să înscriem şi a doua repriză a fost de luptă. Un rezultat muncit. Îmi felicit jucătorii din tot sufletul. Echipa asta este una cu suflet mare. Sper ca la finalul sezonului să rămânem în Liga 1. Merităm să facem parte din campionatul Ligii 1”.

Formaţia FCSB a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii 1. Au marcat Edjouma ‘7 pentru FCSB şi Balaur ‘45+1 pentru Mioveni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.