Peste 280 de poliţişti şi peste 500 de jandarmi vor asigura ordinea la mediul de fotbal dintre FCSB şi Lazio Roma, care va avea loc joi seară pe Arena Naţională din Capitală, începând cu ora 22.05.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 280 de poliţişti ai Capitalei vor menţine ordinea publică atât în apropierea stadionului, cât şi în alte zone de interes operativ, vor patrula în staţiile e metrou şi în mijloacele de transport în comun, vor lua măsuri de prevenire a furturilor din genţi, buzunare sau din autoturisme şi a acostărilor de persoane şi vor accentua activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor de violenţă şi a faptelor care ar putea împiedica buna desfăşurare a unui eveniment.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor intensifica acţiunile derulate pe principalele artere de circulaţie, în punctele care reprezintă un grad ridicat de risc de accidente şi la orele cu trafic intens, fluidizând traficul şi prevenind evenimentele rutiere, limitând excesul e viteză şi depistând persoanele care conduc sub influenţa alcoolului.

Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor să aibă răbdare şi să nu se implice în conflicte, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi poliţiştilor rutieri, să nu consume alcool dacă se află la volan şi să fie civilizaţi.

Totodată, peste 500 de jandarmi vor asigura ordinea publică pentru desfăşurearea meciului, atât în apropierea Arenei Naţionale, cât şi pe traseele de deplasare ale suporterilor.

Potrivit Jandarmeriei Bucureşti, din dispozitiv vor face parte jandarmi din cadrul echipelor de dialog, care vorbesc limba engleză şi care vor asigura dialogul cu suporterii echipei din Italia. Ei vor fi sprijiniţi de trei reprezentanţi din cadrul clubului Lazio, specializaţi în gestionarea competiţiilor sportive cu grad ridicat de risc, care vor facilita dialogul şi transmiterea principalelor mesaje ale autorităţilor române.

De asemenea, specialişti din cadrul serviciului de prevenire ai Jandarmeriei Capitalei vor împărţi suporterilor oaspeţi flyere în limba engleză cu principalele recomandări din legislaţia naţională referitoare la desfăşurarea competiţiilor sportive.

Potrivit legii, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi arbitrilor, supravegherea publicului se asigură de către cei peste 700 de agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

Astfel, înainte de intrarea în stadion, participanţii vor fi controlaţi de către firma de securitate. Accesul spectatorilor se va face începând cu ora 20.00.

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp pentru a evita aglomeraţia, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să nu aibă la ei băuturi alcolice, materiale pirotehnice interzise sau alte obiecte care ar putea pune în pericol securitatea oamenilor. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripşii care incită la ură, la discriminări şi la violenţă.

FCSB întâlneşte Lazio Roma, joi, de la ora 22.05, pe Arena Naţională, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.