Eveniment NEWS.RO: Valentina Burdescu (ONRC): Din 2024 şi în primele nouă luni din 2026 s-au deschis peste 20.500 de proceduri de insolvenţă / Judeţele unde s-au deschis cele mai multe proceduri: Bucureşti, Bihor, Cluj, Ilfov, Timiş

Eveniment NEWS.RO: Valentina Burdescu (ONRC): Din 2024 şi în primele nouă luni din 2026 s-au deschis peste 20.500 de proceduri de insolvenţă / Judeţele unde s-au deschis cele mai multe proceduri: Bucureşti, Bihor, Cluj, Ilfov, Timiş

Directorul Direcţiei Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Valentina Burdescu, a afirmat că din 2024 şi în primele nouă luni ale lui 2026 s-au deschis peste 20.500 de proceduri de insolvenţă, iar judeţele aflate în acest top sunt: Bucureşti, Bihor, Cluj, Ilfov, Timiş. Valentina Burdescu a fost întrebată, marţi, în cadrul evenimentului NEWS.RO Leaders Lounge - Cum transformăm insolvenţa într-un motor de relansare economică? ce s-a întâmplat din 2024 şi până în prezent în zona insolvenţelor.

"Avem în anul 2024 - 7417 proceduri deschise. În anul 2025 avem 7786 de proceduri deschise. Deci avem o creştere undeva într-un procent în jurul cifrei de cinci, maxim opt, doar prin excepţie zece la sută. Este un trend care se păstrează în ultimii câţiva ani. De la an la an avem o creştere a deschiderii procedurilor de insolvenţă, însă în acest procent, în jurul cifrei între cinci şi opt la sută", a afirmat Valentina Burdescu.
Ea a precizat că în primele nouă luni din 2026 s-au înregistrat peste 5300 de astfel de proceduri.
"În primele nouă luni ale anului 2026 avem 5364 de proceduri care s-au deschis până în momentul de faţă, însă avem în vedere lunile iulie şi august în care nu avem teoretic foarte multe proceduri deschise. Astfel că în lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie sunt lunile în care înregistrăm sentinţele instanţelor judecătoreşti privind deschiderea procedurilor de insolvenţă, iar la sfârşitul anului, într-adevăr, putem să avem un tablou exact a ceea ce se întâmplă în anul 2026. Noi estimăm undeva că şi anul acesta va fi o creştere, în jurul cifrei de cinci, poate maxim opt la sută", a declarat Valentina Burdescu.
Ea a subliniat că din 2024 şi până în prezent sunt peste 20.500 de proceduri de insolvenţă deschise.
"În total, în această perioadă de doi ani şi nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvenţă deschise. Estimativ, dacă ne raportăm în Registrul Comerţului, acum sunt înregistrate ca firme active din punct de vedere juridic, undeva în jurul a un milion şi cinci sute, şase sute de mii de firme active din punct de vedere juridic. Adică nu au niciun incident de dizolvare, lichidare, insolvenţă sau alt incident comercial", a mai precizat Valentina Burdescu.
Ea a prezentat un top al judeţelor unde se înregistrează cele mai multe proceduri de insolvenţă.
"Bucureştiul este cel care conduce topul în fiecare an cu privire la deschiderile de procedură. Judeţul Bihor este cel care îl urmează şi apoi avem Cluj, Ilfov, Timiş. Sunt judeţele care teoretic în fiecare an au cele mai mari deschideri de procedură de insolvenţă. (...) În faliment, la fel. Top cinci judeţe care deschid procedurile de faliment: Bucureşti, Bihor, Cluj, Ilfov, Timiş", a mai declarat Valentina Burdescu.

Evenimentul premium NEWS.RO LEADERS LOUNGE - "Cum transformăm insolvenţa în motor de relansare economică? " este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri ASD Tax, Asociaţia Română a Băncilor, Auchan, CITR, Nova Power& Gas, Rominsolv SPRL, Salt Bank şi Sierra Quadrant.

Partener organizaţional: IMM România.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră