Perechile Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 11, şi Florin Mergea/Dominic Inglot (România/Marea Britanie), cap de serie 16, s-au calificat, miercuri, în turul doi al probei de dublu masculin din cadrul turneului Australian Open.
Tecău şi Rojer s-au impus în primul tur în faţa cuplului Philipp Petzschner/Mihail Iujnîi (Germania/Rusia), scor 7-6 (5), 7-6 (3), într-o oră şi 41 de minute.
Mergea şi Inglot au trecut în runda inaugurală de perechea australiană Luke Saville/Jordan Thompson, scor 6-2, 7-5, într-o oră şi 19 minute.
În turul doi, Tecău şi Rojer vor întâlni perechea care se va impune în meciul Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop (Olanda) - Julio Peralta/Horacio Zeballos (Chile/Argentina), iar Mergea şi Inglot vor juca împotriva câştigătorilor din meciul Julien Benneteau/Jeremy Chardy (Franţa) - Mariusz Fyrstenberg/Martin Klizan (Polonia/Slovacia).
Premiul pentru calificarea în turul doi este de 14.800 de dolari australieni.




























