Portarul echipei FC Botoşani, Eduard Pap, a declarat joi seară, după meciul cu Shkëndija, scor 0-1, că îi este ruşine că formaţia sa a piersut acest joc, după ce a dominat şi a jucat în superioritate numerică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ce să ne lipsească? Golul. Din păcate am primit un gol foatre rapid şi nu am mai putut să revenim în joc. Tot meciul cred că l-am dominat de la cap la coadă, dar am pierdut. Supărarea e mare, dar trebuie să mergem înainte. Nu eram cu gândul la meciul cu Tottenham, cred că ma avut un joc destul de bun, ocazii foarte mari, am jucat şi cu un om în plus. Nici n-am văzut încă golul, nu ştiu dacă e greşeala mea. O să văd golul şi o să analizăm. Asta este viaţa de portar. O să vedem mâine, o să analizăm şi asta este... Orice a fost nu mai contează. Contează ce va fi de acum înainte. Îmi este şi ruşine că am pierdut meciul acesta, cred că nu este asta imaginea fotnbalului românesc, s-a văzut şi pe teren că echipa mai bună a fost FC Botoşani. Trebuie să ne concentrăm pe campionat, să prindem din nouu play-off-ul. Ne-au mai rămas doar campionatul şi Cupa. Nu ne-a spus nimic Marius (Croitoru), e supărat, foarte nervos”, a spus Pap la Digi Sport.

Formaţia FC Botoşani a fost eliminată, joi seară, pe teren propriu, de echipa din Macedonia Shkëndija, scor 0-1 (0-1), în turul doi preliminar al Ligii Europa, meci la care botoşănenii au fost în superioritate numerică din minutul 67.

Golul a fost marcat de Ibrahimi, în minutul 2.

De la oaspeţi a fost eliminat Alimi, în minutul 67, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.