Fotbalistul Ionuţ Panţîru, achiziţionat miercuri de FCSB, a declarat că s-a bucurat enorm atunci când a fost contactat de Gigi Becali şi că speră să nu îl dezamăgească pe acesta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Este cel mai important pas din cariera mea şi poate fi o bună rampă de lansare pentru mine, dacă voi juca bine. Am fost foarte entuziasmat şi m-am bucurat enorm când m-a sunat domnul Becali. Mă bucur pentru faptul că m-a contactat şi m-a dorit la echipă. Sper să nu-l dezamăgesc pe dumnealui şi persoanele care au aşteptări de la mine. Obiectivul meu personal este să ajut echipa, să mă pun în folosul colegilor şi să avem rezultate bune împreună. Voi face tot ce depinde de mine ca să câştigăm campionatul în acest an. Le mulţumesc şi celor de la Politehnica Iaşi, tuturor celor care mi-au fost alături şi, în special, familiei mele!”, a spus Panţîru, potrivit fcsb.ro.

Fundaşul în vârstă de 23 de ani a semnat miercuri un contract valabil pe cinci sezoane cu FCSB şi va purta tricoul cu numărul 3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.