Optimile Ligii Campionilor: Bayern a învins Arsenal, scor 5-1; Real Madrid a trecut de Napoli, scor 3-1

Optimile Ligii Campionilor: Bayern a învins Arsenal, scor 5-1; Real Madrid a trecut de Napoli, scor 3-1

Formaţia Bayern Munchen a învins echipa Arsenal Londra, scor 5-1, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, iar Real Madrid a trecut de Napoli, scor 3-1.

În meciul de la Munchen pentru Bayern au marcat Robben '11, Lewandowski '53, Alcantara '56, '63 şi Muller '88, iar pentru Arsenal a punctat Alexis Sanchez '30.

Real s-a impus prin golurile marcate de Benzema '19, Kroos '49 şi Casemiro '54, iar Napoli, fără Vlad Chiricheş în lot, a înscris prin Insigne '8.

Marţi, Paris Saint-Germain a trecut de FC Barcelona, scor 4-0, prin golurile marcate de Di Maria '18 şi '55, Draxler '40 şi Cavani '72.

Benfica s-a impus la Lisabona în meciul cu Borussia Dortmund prin reuşita lui Mitroglou, din minutul 49. În minutul 59, Borussia a avut un penalti ratat prin Aubameyang.

Tot în optimi, la 21 februarie, se dispută partidele Bayer Leverkusen - Atletico Madrid şi Manchester City - AS Monaco, iar în 22 februarie se joacă meciurile FC Porto - Juventus Torino şi FC Sevilla - Leicester City.

Meciurile retur sunt programate în perioada 7-15 martie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră