Trei etape au trecut în grupele Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania şi tot trei echipe au punctaj maxim, 6 puncte, adică Norvegia, campioana mondială en-titre, Rusia, deţinătoarea titlului olimpic, şi România. Da, România, echipa creditată la titlul mondial cu a 10-a şansă. S-a calificat deja în optimi cu nouă debutante la această competiţie în lot. Ce poate urma?
Tricolorele au plecat acum o săptămână spre Trier, unde se joacă meciurile din grupa A, cu un discurs decent, gen ”contează fiecare meci, mergem pas cu pas”, dar şi cu un calm şi cu zâmbet oarecum neobişnuite în ultimii ani. S-o fi datorând antrenorului iberic Ambros Martin, infuziei de tinereţe din lot, maturităţii în comportamentul şi declaraţiile Cristinei Neagu, realismului... cine poate şti? Ţine de ”bucătăria” internă, cum zice vorba.
Cert este că debutul cu Paraguay, chiar şi cu momente mai timorate în joc, a arătat o echipă a României foarte decisă şi luptătoare. Sentimentul de echipă e greu de creat, dar şi mai greu de arătat. Ambros Martin nu s-a aruncat la un rezultat cât mai ”grande”, ci a preferat rularea lotului, iar România a învins şi aşa fără probleme, cu 29-17.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
A urmat confruntarea cu Slovenia, ”sperietoarea” care în prima zi învinsese Franţa, una din favoritele la podium, după cum anunţă specialiştii şi casele de pariuri. Slovenia, revenită la Mondiale după 12 ani, şi-a făcut treaba, dar nu a putut opri România, care pe alocuri a strălucit realmente, în special în repriza secundă. Neagu a marcat de 11 ori, faţă de primul meci în care în dreptul ei au fost scrise trei reuşite. Deja intrase în ”mixer”, fără emoţii, fără indicaţii nervoase, fără stres. Pur şi simplu în propria piele de lider.
Sigur că al treilea meci, cu Spania, a fost văzut ca o piatră de încercare. Nu doar prin prisma posibilităţii de a obţine calificarea în optimile de finală, ci şi a valorii constante a adversarei la marile competiţii din ultimii ani. S-au dus lupte serioase pe ambele semicercuri, dar de undeva, din acel spirit de echipă poate, România a ieşit la iveală cu forma excelentă a portarului naturalizat doar anul trecut, Iulia Dumanska, dar şi cu reuşitele Cristinei Neagu în momente importante ale partidei, şi nu în ultimul rând cu munca aceea colectivă pentru câştigarea fiecărei mingi. Aici o fi secretul! Nu au fost priviri supărare, nici ceartă pe banca tehnică, nici dezamăgiri după 2-3 atacuri ratate, ci încurajări repetate, obsedant, şi încredere până în minutul 60. Fix.
S-a bifat a treia victorie, 6 puncte, tricolorele stau pe primul loc acum, iar gândul le este deja la Angola, pe care o vor întâlni joi, şi la Franţa, cu care se vor duela vineri, ultimele două meciuri din grupă, care vor stabili şi adversara din optimi.
Cine poate şti dacă vor fi cinci victorii sau se vor opri la aceste prime trei? Nimeni. Nici măcar cei aproape 500 de fani români care ţin capul de afiş în tribunele din Trier cu spectacolele lor.
Dar, astăzi, România este lider în grupa sa, alături de campioana mondială en-titre, ”maşina de handbal” Norvegia, în grupa B, şi de campioana olimpică din 2016, Rusia, în grupa C. Acestea sunt cele trei echipe cu maximum de puncte după trei meciuri. Aţi fi zis la început despre România că va avea o astfel de companie selectă şi va obţine calificarea în optimi după doar trei meciuri?
E aceeaşi România, care a obţinut doar două medalii mondiale: argint în 2005 şi bronz în 2015, prima cu Gheorghe Tadici pe bancă, iar a doua cu antrenor străin, Thomas Ryde. Însă ambele au ajuns pe panoplia tricoloră cu generaţii excepţionale ale handbalului feminine românesc. Generaţii care aveau în spate Ligi ale Campionilor câştigate, alte cupe europene, plus o experienţă şi un talent care făceau să tremure cam orice adversară.
Acum, când România formează o echipă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, e mult mai complicat. Valentina Elisei Ardean, la 35 de ani şi cu 10 turnee finale la activ, şi Cristina Neagu, de trei ori aleasă cea mai bună jucătoare a lumii, sunt singurele cu experienţa necesară în bătălia pentru titlul mondial. Da, aşa spune hârtia şi toată lupta pe care au dus-o în carieră. Lor li s-au alăturat însă şi Crina Pintea, un pol de încredere mai mult decât binevenit în joc, Eliza Buceschi, cerebrală la centru, dar şi toate celelalte jucătoare tinere, multe debutante, cu o dorinţă de victorii ca a lupilor tineri şi flămânzi.
Astăzi, România arată frumos. Poate nici nu va trece de optimile de finală, poate va lupta pentru medalie. Cu lupii tineri, conduşi de două lupoaice flămânde şi ele, nu poţi şti niciodată. Dar măcar vor lupta până la capăt, iar sentimentul acesta este unic!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
