Grupul MedLife continuă proiectul naţional Caravana cu Sănătate, o iniţiativă menită să faciliteze accesul la servicii medicale esenţiale pentru locuitorii din zonele rurale şi oraşele mici din România. Prima oprire din acest an a caravanei a avut loc în comuna Jidvei, judeţul Alba.
În 2025, proiectul capătă o nouă amploare, prin extinderea ecosistemului de parteneri şi consolidarea colaborării dintre sectorul medical, cel financiar, respectiv cel de tehnologie. MedLife se alătură astfel Băncii Mobile, o iniţiativă BCR & Vodafone, într-un demers comun care îşi propune să aducă mai aproape de oameni servicii medicale, soluţii bancare moderne, respectiv servicii de telecomunicaţii. În cadrul acestei colaborări, MedLife pune la dispoziţie o unitate medicală mobilă complet echipată, care oferă gratuit consultaţii de medicină generală, recoltare analize uzuale de laborator şi investigaţii EKG.
Pe lângă serviciile medicale, iniţiativa include şi o componentă de educaţie financiară, precum şi acces direct la servicii bancare prin intermediul Băncii Mobile BCR. Reprezentanţii MedLife vor fi, de asemenea, prezenţi în cadrul băncii mobile pentru a oferi informaţii despre serviciile medicale disponibile, contribuind astfel la creşterea gradului de conştientizare şi acces la soluţii de sănătate personalizate în comunităţile vulnerabile.
„A face bine este în ADN-ul MedLife – nu doar ca parte din misiunea noastră profesională, ci ca angajament faţă de oamenii din comunitatea din care facem parte. Prin Caravana cu Sănătate, iniţiativă lansată încă din perioada pandemiei COVID-19, ne dorim să fim acolo unde este cea mai mare nevoie de noi, în comunităţile cu acces limitat la servicii medicale. Colaborarea cu BCR ne permite să oferim un sprijin real şi integrat, consolidând eforturile noastre de a face România bine, respectiv mai solidară şi mai aproape de oameni,” a declarat Ina Ilie, Director de PR, Grupul MedLife.
Această acţiune face parte din strategia MedLife de a investi în prevenţie şi în accesibilitatea serviciilor medicale, în concordanţă cu misiunea companiei de a îmbunătăţi constant starea de sănătate a populaţiei din România. Unitatea mobilă a MedLife a parcurs peste 5.000 de km, a investigat, consultat, testat gratuit peste 3.000 de persoane, prin acţiuni care au vizat comunităţi vulnerabile din mediul rural, categorii de români afectaţi de pandemia de coronavirus, pacienţi cu boli cronice, dar şi refugiaţi din Ucraina.
Programul caravanei în luna iunie:
- Oraşul Rupea, judeţul Braşov: 13 – 15 iunie
- Comuna Prejmer, judeţul Braşov: 27 – 29 iunie
Următoarele locaţii vor fi anunţate ulterior.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.