OGC Nice, club la care activează tehnicianul Adrian Ursea, le-a propus abonaţilor săi pe sezoanele 2019/2020 şi 2020/2021 să le returneze banii plătiţi sau să beneficieze de un nou credit, relatează L’Equipe.
Decizia a fost luată în contextul în care meciurile se dispută cu porţile închise.
Suporterii pot face de joi demersurile pentru a li se rambursa abonamentele, clubul dând startul campaniei de abonamente pentru sezonul viitor.
Fanilor care doresc li se vor rambursa sumele plătite pentru partea finală a sezonului 2019/2020 şi abonamentele pentru sezonul 2020/2021.
În ceea ce priveşte noul credit, acesta va include totalul banilor plătiţi pentru finalul sezonului trecut şi pentru actualul sezon.




























