Clubul FC Argeş a organizat, joi, o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost prezentat noul director executiv al clubului, Daniel Stanciu. Antrenorul Andrei Prepeliţă a făcut cunoscute şi obiectivele echipei pentru sezonul 2022-2023: să evolueze din nou în play-off şi să ajungă în finala Cupei României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La conferinţa de presă au fost prezenţi antrenorul echipei FC Argeş - Andrei Prepeliţă, directorul sportiv – Ion Vlădoiu şi noul director executiv – Daniel Stanciu. Antrenorul Andrei Prepeliţă a deschis discuţia vorbind despre echipă: ”Au plecat foarte mulţi jucători, avem şi jucători noi, de aceea cel mai important lucru acum este să omogenizăm lotul şi să facilităm crearea anumitor relaţii de joc. Mai avem la dispoziţie o perioadă de două săptămâni în care trebuie să punem la punct detaliile. Dacă anul trecut am obţinut o performanţă foarte bună pentru club – jucând în play-off şi în semifinalele Cupei României, pentru sezonul viitor ne propunem să jucăm din nou în play-off şi, de ce nu, să ajungem în finala Cupei!”

Ion Vlădoiu: ”Am fost plecaţi două săptămâni în Austria şi am vrut să mă aflu lângă echipă. Avem un staff profesionist, ales în totalitate de Andrei Prepeliţă, am făcut transferurile împreună şi ni le vom asuma. De aceea ne declarăm încrederea în această echipă şi aşteptăm cu interes startul viitorului sezon”.

Noul director executiv, Daniel Stanciu, care a semnat un contract pe doi ani cu FC Argeş a vorbit despre situaţia clubului: ”Aici, la Piteşti, s-a construit o echipă frumoasă. Există susţinere financiară, un proiect interesant şi este clar că anul trecut s-a reuşit o performanţă mare pentru o echipă de provincie. Nu avem datorii, avem un buget bun pentru Liga 1 şi vom încerca să reconstruim o echipă care să facă performanţă. Vor mai fi critici, vor mai fi rezultate slabe – pentru că nu poţi câştiga totul, dar Jan şi cu Andrei sunt căliţi. În rest, avem mai multe proiecte pe care ne dorim să le derulăm, printre ele se află un proiect de reorganizare a centrului de copii şi juniori. În câteva luni stadionul va fi demolat, pentru a se construi unul modern, deci sunt multe probleme de rezolvat”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.