Dan Şucu, noul acţionar al FC Rapidul, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, bugetul clubului pentru perioada următoare şi a vorbit despre investiţii, dar şi despre ce îşi propune împreună cu conducerea sportivă a grupării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ce ne dorim este să reuşim să construim un club care să îşi respecte fanii, să îşi respecte jucătorii şi angajaţii şi să respecte societatea în care trăim, să se comporte fiscal ireproşabil, să fie profitabil şi să fie în acelaşi timp câştigător. Mulţi dintre dumneavoastră aţi putea spune că aşa ceva nu se poate şi nu există. Şi el va exista. Pentru că există seriozitate”, a spus Şucu.

“Cum o vom face? Sunt două planuri, este planul sportiv pe care Nico îl realizează împreună cu antrenorii şi cu jucătorii pe baza bugetelor pe care le discută împreună cu proprietarii şi există planul organizaţional. Sunt două competiţii în Liga 1, nu e doar competiţia pe care o vedem la televizor, cea sportivă. Există şi competiţia organizatorică în spate. Nu sunt implicat în competiţia sportivă în niciun fel şi nu intenţionez să mă implic, n-am competenţe în care să pot ajuta cu ceva. Dar în partea organizatorică cam asta fac de vreo 25 de ani. Asta vom face. Ce vom face? Linii de business clare, responsabilităţi clare, obiective  clare, bugete... Anul acesta vom avea la dispoziţia echipei şi a clubului ca buget în jur de 7 milioane de euro. Nico trebuie să aibă un traseu foarte clar, în care să ştie ce are anul ăsta, ce are în viitor şi ce are anul următor. Anul ăsta are 7, anul viitor va avea 10, anul următor va avea 14. Şi până la 24 mai e puţin”, a adăugat el.

Dan Şucu a subliniat că FC Rapid cu are niciun fel de dorinţă de a intra într-o legătură cu ceva ce are legătură cu statul. “Nu dorim niciun ban din partea niciunei primării, niciun ban din partea niciunui minister, ne vom plăti toate taxele în conformitate, ireproşabil din punct de vedere fiscal. Anul viitor sperăm la venituri 6 milioane spre 7 şi cheltuieli echivalente. Nu are ce căuta banul public în fotbal. Banul public este binevenit în cel mai bun caz în zona de sport de masă. Nu ne interesează doar ideea de a fi campioni, ne interesează şi modul cum ajungem acolo”.

În conferinţa de presă de miercuri, Dan Şucu a vorbit şi despre apropierea sa de Rapid: “Mă gândeam atâţia rapidişti cu pedigree aici şi vă vorbeşte unul care este aşa, rapidist extrem de recent, prin ricoşeu. Copiii mei amândoi joacă la Rapid şi m-au umplut de entuziasm, după aceea vin ăştia tineri de lângă mine, mă fac şi mai tânăr.. şi mai mult entuziasm... Chiar dacă nu am pedigree de rapidist aş putea să fac pentru Rapid la fel de mult ca unul care-l are”.

Şucu a prezentat detalii video despre noua bază a Rapidului, fosta bază Constructorul, care are 3,6 hectare. “Terenul de lângă lac va fi natural, ranforsat hibrid, de acelaşi tip ca pe stadionul mare. Terenul din spate este pentru juniorii de elită, o oportunitate pentru juniori să fie în preajma echipei mari. Va avea un sistem inovator de material sintetic, dar cu granule naturale. Tot ce facem aici, şi aici şi la cealaltă bază, nu e făcut ca un investotor, e făcut ca un tată, un părinte. Vestiar, sală de conferinţe, sală de forţă, sală de relaxare, un mic hotel, tot ce se poate pentru condiţii grozave. Un mic parc, un mic club pentru jucători şi familiile dânşilor, ceva ce nu prea e specific în clipa de faţă în Bucureşti. Baza va fi operată de Rapid”.

El a vorbit şi despre baza sportivă Mobexpert, fostă Coresi, bază pentru sportul de masă. “Aproximativ 1000 de copii vor face fotbal aici. Clădirea de vestiare va avea inclusiv punct medical de prim ajutor, medicină sportivă, kinetoterapie... Inclusiv ne-am gândit pentru părinţi să aibă şi ei o sală de sport, să nu piardă vremea. Dacă vor să piardă vremea, au şi o cafea. Baza va fi sub operarea Şcolii de Fotbal Rapid”.

“Baza pentru sportul de masă a costat 10 milioane de lei, două milioane de  euro a costat terenul şi mai costă două milioane amenajarea. Tot ce are legătură cu partea de renovat de terenuri şi recondiţionări o vom face vara aceasta, tot ce are legătură cu clădirile şi copertinele, avem nevoie cam de 18 luni ca să fie gata. Cam aceleaşi termene sunt şi pentru cealaltă bază. Acolo discutăm de 3,6 hectare, în jur de 3 milioane şi un pic terenul şi până spre 5,5 milioane – 6 milioane investiţia”, a mai spus noul acţionar al FC Rapid.

El spune că FC Rapid ar trebui să fie următoarea câştigătoare în serie a titlului naţional şi a glumit spunând şi ce i-au cerut copiii săi. “Modelul de business de la îl înţeleg foarte greu sau aproape deloc. Pentru că nu e ceva de înţeles din punct de vedere economic. Pe patronul de acolo nu l-am întâlnit în afaceri. Probabil că dacă ar fi fost proeminent în direcţia respectivă... Eu nu am auzit de afacerile dânsului. Copiii m-au rugat să vorbesc cu Nico dacă putem să-l aducem pe Kevin de Bruyne. Dacă CFR a reuşit să ia de cinci ori la rând campionatul probabil că şi următorii care vor începe vor lua campionatul de 5, 6, 10 ori la rând. Şi următorii ar trebui să fim noii”.

Dacă între el şi celălalt acţionar, Victor Angelescu, există păreri diferite, drept de prevalare are Angelescu, el fiind acţionarul iniţial, a explicat Şucu. “Zona de elită de jumiori va avea un buget deja de 10 la sută din bugetul nostru de cheltuieli. În mod cert în doi ani va fi cel mai mare buget din Liga 1 pe partea de juniori. Acolo am cerut eu drept de prevalare”, a mai afirmat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.