Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Dan Nistor, a declarat joi seară, după eliminarea din Conference League, că nu îi vine să creadă că formaţia olteană, FCSB şi Sepsi nu au reuşit să se califice în faza următoare a competiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Este o seară dureroasă. Din punctul meu de vedere ăsta este nivelul. Cred că puteam să marcăm, am avut 2-3 şanse. Dacă înscriam altfel se juca meciul. Am avut şi ghinion la acea bară. Dar asta este. Sunt supărat, dezamăgit, e o seară neagră. Trebuie să muncim mai mult. Nu contează cine pleacă, cine vine, nu trebuie să găsim alibiuri. Astăzi am scris o nouă pagină din istoria Universităţii Craiova, neagră. Asta este valoarea noastră în momentul de faţă. Nu pot să cred că nu ne-am calificat, atât noi cât şi celelalte echipe. Chiar nu-mi vine să cred”, a spus Nistor la Digi Sport.

Formaţia Universitatea Craiova a fost eliminată, joi seară, de echipa albaneză Laci, în turul doi preliminar al Conference League. Manşa secundă disputată la Craiova s-a încheiat 0-0, iar echipa din Albania s-a calificat în runda următoare datorită victoriei din tur, scor 1-0.

Joi, oltenii au avut o bară în minutul 90+1.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.