Producătorul de echipament sportiv american Nike a refuzat să le mai furnizeze ghete de fotbal jucătorilor echipei naţionale a Iranului, pariticipantă la Cupa Mondială din Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nike a invocat sancţiunile economice pe care SUA le-a impus Iranului.

"Sancţiunile SUA înseamnă că Nike, o companie din SUA, nu poate furniza încălţăminte echipei naţionale a Iranului de această dată. Sancţiunile aplicabile Nike sunt valabile de mai mulţi ani şi sunt întărite de lege", se arată într-un comunicat al Nike, informează ESPN.

Iranienii însă sunt surprinşi de decizia companiei americane, pentru că în trecut, chiar şi înaintea Cupei Mondiale din 2014, erau sub sancţiuni economice internaţionale, dar Nike le-a furnizat echipament sportiv.

Iranul s-a plâns la FIFA şi a cerut explicaţii şi asistenţă în rezolvarea situaţiei. Pentru că decizia a venit cu câteva zile înaintea startului CM, unii jucători au împrumutat încălţăminte de la coechipieri de la cluburile la care evoluează, alţii s-au dus la magazin şi şi-au cumpărat ghete.

Naţionala Iranului îmbracă echipament Adidas, dar compania germană nu este sponsor, ci pur şi simplu a vândut produsele sale sportive federaţiei de la Teheran.

Iranul va debuta, vineri, cu Marocul, în Grupa B a turneului final, din care mai fac parte Spania şi Portugalia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.