Clubul Dunărea Călăraşi a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile portarului Nicolai Calancea şi mijlocaşilor Robert Boboc şi Serge Yvan Ekollo Malolo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“A fost o zi plină pentru conducerea Dunării care a reuşit să perfecteze alte trei transferuri. Este vorba de portarul Nicolai Calancea (ex – Academica Clinceni, el apărănd buturile echipei noastre în partea a doua a sezonului 2018 – 2019 al ligii I) şi mijlocaşii Robert Boboc (ex – CS Mioveni) şi Serge Yvan Ekollo Malolo (Camerun), ambii veniţi sub formă de împrumut pentru un sezon de la Astra Giurgiu”, se arată pe site-ul grupării din Călăraşi.

“Mă bucur că am reuşit să ne întărim rezolvând aceste trei transferuri. Sper ca ele să fie de bun augur. Aveam nevoie de forţe proaspete mai ales că ne aşteaptă un campionat lung şi dificil la capătul căruia îmi doresc din toată inima să ne atingem obiectivul, adică revenirea pe prima scenă. Le urez mult succes tuturor”, a declarat preşedintele executive al clubului, Eugen Pîrvulescu.

Nicolai Calancea a semnat un contract pe un an cu Dunărea, cu opţiune de prelungire. Robert Florin Boboc a fost împrumutat pentru un sezon de la Astra Giurgiu, la fel şi Serge Yvan Ekollo Malolo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.