Neymar nu va juca în al doilea meci al Braziliei la Cupa Mondială, din cauza accidentării la gambă

Neymar nu va juca în al doilea meci al Braziliei la Cupa Mondială, din cauza accidentării la gambă

Confederaţia braziliană de fotbal a anunţat joi că Neymar nu va călători împreună cu restul echipei pentru meciul de vineri împotriva reprezentativei din Haiti, de la Philadelphia.

„El va rămâne în New Jersey pentru a-şi optimiza faza finală a procesului de recuperare”, a transmis confederaţia într-un comunicat.

Confederaţia braziliană a comunicat că jucătorul de la Santos, în vârstă de 34 de ani, îşi va continua recuperarea la hotelul echipei.

Neymar a revenit marţi pentru prima dată pe terenul de antrenament, efectuând exerciţii de pregătire fizică. Miercuri, el s-a alăturat coechipierilor săi pentru anumite momente ale sesiunii, fiind aplaudat de aceştia după ce a intrat pe teren.

Neymar nu a participat încă la antrenamente complete alături de restul echipei de când s-a prezentat la lotul Braziliei, fiind încă în recuperare după o accidentare la piciorul drept.

În încercarea de a participa la a patra sa Cupă Mondială, Neymar a fost supus luni unor examinări la gamba dreaptă pentru a se stabili evoluţia leziunii suferite în timpul unui meci cu Santos, la 17 mai.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră