Antrenorul echipei PSG, Thomas Tuchel, a declarat că atacantul Neymar accidentat, ar putea reveni mai repede decât se estimase iniţial. Jucătorul brazilian ar putea fi pe teren, duminică, la meciul cu Lille, programat la Paris, în etapa a XVI-a a Ligue 1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu-i imposibil să joace, vom încerca totul. Nu pot spune da sau nu, trebuie să aşteptăm un examen care va fi efectuat mâine (n.r. - miercuri) şi apoi putem spune", a declarat tehnicianul german, potrivit lesoir.be.

Duminica trecută, în prelungirile meciului de la Paris, câştigat de Lyon cu 1-0, Neymar a fost faultat de Thiago Mendes, atacantul gazdelor părăsind terenul pe targă, cu dureri la glezna stângă şi cu ochii în lacrimi.

Mendes a primit iniţial cartonaşul galben, dar după ce arbitrul Benoît Bastien, care a condus şi meciul Young Boys Berna - CFR Cluj, a revăzut faza cu ajutorul VAR, mijlocaşul a fost eliminat, în minutul 90+8.

L'Equipe a scris, marţi, că Neymar ar urma să revină în competiţie la 13 ianuarie, la meciul cu Olympique Marseille, contând pentru Supercupa Franţei.

Cert este că braizlianul de 28 de ani nu va fi pe teren, miercuri, la meciul PSG - Lorient, din etapa a XV-a.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.