New York Knicks, din NBA, a dat luni în judecată Toronto Raptors, acuzând noul staf de la Raptors că a angajat o "cârtiţă" care i-a dat echipei rapoartele de scouting şi alte materiale confidenţiale, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei de la Knicks l-au acuzat pe fostul lor asistent video, de analiză şi de dezvoltare a jucătorilor, Ikechukwu Azotam, care a părăsit echipa săptămâna trecută, că a furat mii de fişiere şi le-a transmis celor de la Raptors.

"Având în vedere încălcarea clară a contractului de muncă, a legislaţiei penale şi civile, nu ne-a rămas altă opţiune decât să luăm această măsură", a declarat un purtător de cuvânt al companiei-mamă a celor de la Knicks, MSG Sports.

Raptors l-a angajat pe Darko Rajakovic, anterior antrenor secund la Memphis Grizzlies din NBA, ca antrenor principal în luna iunie.

"Fiind pentru prima dată antrenor principal în NBA, era de aşteptat ca inculpatul Rajakovic să aducă propria sa structură organizaţională şi metodă de antrenorat", se arată în procesul intentat de Knicks, care îi numeşte ca inculpaţi pe Rajakovic, Azotam şi mai mulţi angajaţi neidentificaţi de la Raptors.

"Aparent, având în vedere calea sa netradiţională către postul de antrenor principal, inculpatul Rajakovic nu avea propria sa metodă, aşa că a ales să exploateze metodele lui Knicks", se arată în document.

Knicks l-a angajat pentru prima dată pe Azotam în calitate de coordonator video în 2020. Procesul a arătat că Azotam a fost recrutat de Raptors începând cu luna iunie şi le-a spus celor de la Knicks că a primit o ofertă de job de la ei la sfârşitul lunii iulie.

Azotam a început să trimită informaţii confidenţiale celor de la Raptors în aceeaşi perioadă, inclusiv detalii despre structura organizatorică a celor de la Knicks, rapoarte despre jocurile şi tendinţele adversarilor şi filme de joc editate de echipa sa de scouting.

Knicks a solicitat o sumă nespecificată de despăgubiri şi a cerut instanţei să blocheze definitiv Raptors şi Azotam de la utilizarea abuzivă a secretelor comerciale.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.