Echipa naţională a statului Malawi, antrenată de Mario Marinică, a obţinut în premieră calificarea în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, competiţie găzduită de Camerun. Malawi a mai participat la CAN în 1984 şi 2010, dar nu a trecut de faza grupelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Malawi a ocupat locul al treilea în Grupa B a competiţiei, cu patru puncte, după Senegal, cinci puncte, Guineea, tot patru puncte, şi înaintea reprezentatvei din Zimbabwe, trei puncte.

Malawi a pierdut în faza grupelor cu Guineea, scor 0-1, a remizat cu Senegal, 0-0, şi a învins Zimbabwe, scor 2-1.

Calificarea echipei lui Marinică a fost posibilă după ce Egiptul a învins, miercuri, naţionala Sudanului, scor 1-0. Învinşii au fost eliminaţi din competiţie, iar Malawi a prins un loc între cele mai bune patru formaţii de pe locurile 3 în cele şase grupe.

În optimi vor evolua şi echipele de pe primele două locuri ale grupelor. 

La 25 ianuarie, Malawi va avea o misiune foarte dificilă în optimi, în faţa formaţiei Marocului, una dintre favoritele la câştigarea trofeului.

Mario Marinică este director tehnic al federaţiei din Malawi, dar conduce echipa la CAN alături de antrenorul Meck Mwase. El are 56 de ani şi a antrenat în Liga I echipe precum Gloria Buzău, Sportul Studenţesc, FC Argeş sau Rapid.

Marinică a lucrat în 8 ţări africane până acum, Nigeria, Africa de Sud, Ghana, Seychelles, Tunisia, Zambia, Tanzania şi Mauritius.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.