Americanul Nathan Chen a câştigat, sâmbătă, la Stockholm, pentru a treia oară consecutiv titlul mondial la patinaj artistic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chen a reuşit să revină şi să se impună după ce după programul scurt era pe locul trei.

„Este incredibil. Faptul că pot să fiu aici, la acest Campionat Mondial, după acel an fără precedent.... sunt foarte bucuros că sunt aici. Am avut ceva probleme la naţionale şi la începutul programului scurt. Voiam să pot părăsi competiţia mulţumit de felul în care am patinat la programul liber. Am reuşit acest lucru şi sunt încântat”, a declarat Chen.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Japonezul Yuzuru Hanyu, dublu campion olimpic, a ocupat locul trei, iar pe poziţia a doua s-a clasat tot un japonez, Yuma Kagiyama.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.