Administratorul special al clubului Dinamo, Iuliu Mureşan, a declarat marţi, la Digi Sport, că Mircea Rednic, tehnicianul demis săptămâna trecută, avea o listă de cel puţin 15 jucători la care să se renunţe, ceea ce ar fi însemnat desfiinţarea echipei dintr-o semnătură. Până acum, Dinamo a renunţat la un singur fotbalist, Tomas Vestenicky, a precizat oficialul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a menţionat că va pleca de la Dinamo dacă deciziile nu vor fi luate de el şi de administratorul judiciar de acum înainte.    

“Mircea Rednic a făcut o listă de 15 jucători şi verbal ne-a mai spus de patru la un moment dat şi apoi de trei. Asta însemna ca pe semnătura mea să desfiinţez Dinamo la propriu. Am reziliat un singur contract, amiabil, Vestenicky. În rest, ceilalţi jucători unii au fost trimişi la echipa a doua, alţii s-au antrenat în acel aşa zis lot B. Ei n-au fost daţi afară. La fel Iliev, el a plecat în Bulgaria dar nu a fost dat afară. Din prima săptămână mi-a zis Mircea Rednic că Iliev nu e un portar de talia lui Dinamo. A fost o tensiune între Iliev şi Mircea Rednic. Mircea a zis: Iliev a avut-o impresar pe Luana şi când a plecat în Bulgaria a plecat cu alt impresar, bulgar. Şi de acolo cred că a venit această tensiune. (...) Eu nu puteam să decimez echipa. Dacă era o atmosferă mai bună sunt convins că făceam mai multe puncte. Din cauza tensiunilor din vestiar jucătorii nu au mai fost un grup unit. A fost o greşeală (n.r. - că a spus că nu este  nevoie de cotizaţiile membrilor DDB). Nu se poate, toată lumea ştie că la Dinamo nu se pune fără suportul DDB-ului”, a spus Mureşan.

Iuliu Mureşan a precizat că  şi el este vinovat de situaţia în care a ajuns echipa. “Bineînţeles că şi eu sunt vinovat. În afară de suporteri, care n-au nicio vină şi care ajută, în rest toţi sunt vinovaţi. Dar nu am putut să fac tot ce voiam la Dinamo. Nici pe Bonetti nu l-am adus eu şi nici pe Mircea Rednic nu l-am adus eu. Când am venit eu, la 5 iulie, mi s-a spus că s-a vorbit deja cu Bonetti. Eu am spus că n-a mai antrenat de cinci ani, dar n-am avut ce face. Şi după aceea cu Mircea Rednic am aflat din presă. În anumite probleme s-au băgat alţii şi tocmai de aceea am luat-o pe cont propriu acum la sfârşit şi l-am demis pew Mircea Rednic pentru că e un om foarte negativist, şi-a dezbinat lotul”.

Întrebat dacă pleacă la Dinamo în cazul în care deciziile nu vor fi luate de el şi de administratorul judiciar, Mureşan a răspuns: “În mod cert da, dacă nu o să plec. Nu pot să-mi asum ce se întâmplă în continuare dacă nu va fi aşa”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.