Muntenegru a învins, duminică, în deplasare, naţionala Lituaniei, cu scorul de 4-1 (3-0), în etapa a IV-a a Grupei a IV-a a Diviziei C a Ligii Naţiunilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au marcat Mugosa '10 şi 45+1 (p), Kopitovici '35, Zorici '86, pentru oaspeţi, respectiv Baravykas '88.

Tot duminică, reprezentativa României a remizat, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu selecţionata Serbiei, într-un meci în care "tricolorii" au jucat o repriză în inferioritate numerică şi oaspeţii au ratat un penalti.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

După aceste rezultate, România a coborât de pe locul 2 pe locul al treilea, cu şase puncte. Serbia este pe primul loc, cu opt puncte, Muntenegru a urcat pe poziţia secundă, cu şapte puncte, iar Lituania este ultima, fără niciun punct.

Grupa a IV-a programează, în ultimele două etape, următoarele partide:

17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16.00), România – Lituania (ora 21.45) – Stadion Ilie Oană, Ploieşti

20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21.45).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.