Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 3 WTA şi favorită trei, a declarat, miercuri, că este bucuroasă că va juca în semifinale la Roland Garros cu Simona Halep, după ce a făcut un meci foarte bun în sferturi cu rusoaica Maria Şarapova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Sunt bucuroasă că sunt din nou în semifinale la Roland Garros. A fost un meci foarte bun. Mâine voi juca cu Halep şi sper că şi acela va fi un meci mare. Abia aştept meciul cu Halep”, a spus Muguruza într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit Marca, ea a mai afirmat că este încântată că o va întâlni pe româncă. “Halep este în acest moment cea mai bună jucătoare, pentru că este lider mondial. Sunt încântată că voi juca în semifinale cu ea”.

Garbine Muguruza a învins-o în sferturi la French Open pe Maria Şarapova, numărul 30 mondial şi favorită 28, scor 6-2, 6-1.

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-2, pe germana Angelique Kerber, locul 12 WTA.

În semifinală, a şasea din carieră la un Grand Slam, a treia la Roland Garros, Simona Halep va juca împotriva spaniolei Garbine Muguruza, locul 3 WTA, atât pentru calificarea în ultimul act al French Open, cât şi pentru locul I WTA. Jucătoarea care se va impune în această întâlnire va fi, luni, numărul 1 mondial.

Până în prezent, Halep şi Muguruza s-au întâlnit de patru ori, iar spaniola conduce cu 3-1. Însă toate victoriile ei sunt pe hard, în timp ce succesul Simonei Halep este pe zgură, în optimi, la Stuttgart, în 2015, scor 3-6, 6-1, 6-3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.